Sufletul...

          Zacea pe podeaua rece...parea neinsufletita...
 Imi doream ca ea sa doarma si sa viseze...dar somnul parea exagerat de profund.
 Corpul ei parca-mi cerea sa o ajut, sa poata supravietui; dar sufletul ei era parca inexistent.
 Pentru cateva moemente a putut realiza unde se afla dar nu si motivul.
 O durea gandul ca poate nu se va mai ridica. Durerea fizica o simtea dar nu-i dadea importanta.
 E uluitor cata forta are...nu e vina ei si totusi nu o pot ajuta.
 Categoric e vie. Datorita sperantei...Nimeni nu i-o va lua vreodata.
 E bijuteria ei cea mai de pret si-o face frumoasa cat timp va trai.
 Speranta moare ultima. Sufletul...e mort deja.
 Daca-i daruiesti o iluzie isi va reveni total...