Abisuri intunecate...

          Inima ta continua sa bata...ti-e dor de ea. Clipele de ieri, azi se preschimba in fum si scrum si iar nu ti-e bine.
 Lasi razele lunii sa-ti pecetluiasca o cheie pentru a-ti deschide inima, si in acelasi timp lasi soarele sa ti-o ascunda.
 Nu o vei uita, si nici amintirile de soare arse.
 E prea greu si incerci sa uiti, sa nu mai privesti pozele. Simti ca innebunesti uitandu-te la pereti; lacrimile curg si nu mai pot fi controlate.
 Stii ca e dragoste ce te poate atinge o singura data si simti ca e pe cale sa te paraseasca o viata intreaga.
 Desfati aripile albe inocente si revarsati sentimentele curate catre cei care merita.
 Chiar daca va pleca, o vei purta mereu in sufletul tau inecat in abisul etern cel intunecat.

Sufletul...

          Zacea pe podeaua rece...parea neinsufletita...
 Imi doream ca ea sa doarma si sa viseze...dar somnul parea exagerat de profund.
 Corpul ei parca-mi cerea sa o ajut, sa poata supravietui; dar sufletul ei era parca inexistent.
 Pentru cateva moemente a putut realiza unde se afla dar nu si motivul.
 O durea gandul ca poate nu se va mai ridica. Durerea fizica o simtea dar nu-i dadea importanta.
 E uluitor cata forta are...nu e vina ei si totusi nu o pot ajuta.
 Categoric e vie. Datorita sperantei...Nimeni nu i-o va lua vreodata.
 E bijuteria ei cea mai de pret si-o face frumoasa cat timp va trai.
 Speranta moare ultima. Sufletul...e mort deja.
 Daca-i daruiesti o iluzie isi va reveni total...

Timpul trece...

         Stai intins cu privirea atintita pe un punct fix.
 Nu intelegi de ce nu se vede nimic.
 Mintea iti joaca feste si-ti vezi trecutul pe tavanul alb.
 Ti se pare ireal dar in acelasi timp si real...Intinzi mana sperand ca vei atinge trecutul. Ai vrea sa-l schimbi, sa stergi ce-i rau si gresit pentru a-ti fi bine in prezent.
 Nu poti schimba nimic...
 Realizezi ca nu mai e la fel...simti ca cineva totusi te vede.
 Simti ca acel cineva te cunoaste cel mai bine si crede in tine. In ce poti tu.
 E ireal...e subconstientul.
 Vocea aceea nu-ti mai rasuna in ureche, n-o mai poti recunoaste.
 Te uiti iar in sus, in acelasi punct fix si vezi ca e totul in ceata. Usor, usor dispare...
 Asa incepi sa uiti si sa mergi mai departe...

Ideal...

         "Spune-mi ce sacrifici pentru idealul tau si-ti voi spune daca-l iubesti sau nu".
 In acest citat, idealul reprezinta dorinta de ceva de neatins, visul indepartat sau chiar gandul la un lucru interzis.
 Ti-e frica de ideal, sau poate de gandul obscur care iti spune ca nu-l vei avea. El te cheama dar teama te depaseste.
 Daca speranta ca il vei intalni creste, sacrificiul devine tot mai puternic.
 Poti renunta la lucruri care alta data le vedeai importante, dar in comparatie cu idealul tau, nu semnifica nimic.
 Daca-ti iubesti idealul, chiar daca te stingi realizezi ca ai energie. Numai daca stii ca mai exista speranta si dorinta de a reusi sa obtii ce-ti lipseste.
 Deja te vezi acolo, dar ai senzatia ca sentimentele tale sunt intr-o continua lupta, ti-e teama de nereusita.
 Continui sa lupti...idealul ti se pare aproape; poate chiar e el.

Ai un inger cu tine...

  Iti trimit un inger...pentru fiecare furtuna din sufletul tau, ca sa iti aduca un curcubeu de lumina.
  Iti trimit un inger...pentru fiecare lacrima din inima ta, ca sa iti aduca un zambet.
  Iti trimit un inger...pentru fiecare nor din viata ta, ca sa iti arate ca dincolo de nori e soare.
  Iti trimit un inger atunci cand esti trist si ai nevoie de un umar pe care sa plangi, sa te descarci.
Sa ai cu cine sa vorbesti, sa te inteleaga cineva si sa nu te simti niciodata singur.
Sunt o multime de ingeri langa tine.
Ei stau si asteapta o mica rugaminte pentru a te ajuta.
Cand te simti obosit, slab, cand crezi ca esti la pamant, cineva vine si se aseaza o vreme langa tine.
Apoi te ridici ca sa poti merge si peste munti, cineva sa te ajute sa treci marile de furtuna, si iti spune..."Tu poti mai mult decat esti..."

Fericirea in iubire e iubirea insasi...

         Nu exista o reteta clasica a fericirii pe care stiind ca o urmezi ca atare vei putea sa fii fericit pentru totdeauna.
 Retetele fericirii difera de la unu la celalalt: de la cei mici la adolescenti, de la maturi la cei mai in varsta.
 Pentru a o obtine trebuie sa folosim:  incredere, imaginatie si mai continuati voi lista.
 In relatiile noastre sau in prieteniile de-o viata, descoperim ca-i dezamagim pe ceilalti, care la un moment dat ne vor dezamagi si ei la randul lor.
 Probabil te gandesti ca prin greselile pe care le faci, ii vei pierde.
 Daca unele vieti formeaza un cerc perfect, altele i-au forme pe care nu le putem intelege.
 Fiecare viata o afecteaza pe cealalta iar aceasta o afecteaza pe urmatoarea.
 Lumea e plina de povesti si de retete de succes despre ce ar trebui sa faci ca sa fii fericit.
 Dar toate povestile sunt toate una...
 Povestea ta !

Greseli...

       Poti gresi...e ceva firesc.Nu te judeca nimeni.De fapt...gresesc.
Rectific:nu ar trebui sa te judece nimeni.
Toti facem greseli si unii uita de ele,le sterg din minte iar cand e lumea mai draga apare ceva inoportun care-ti distruge buna dispozitie.
Exact,nu suntem ceea ce ne vad altii.
Suntem mai presus de parerile celor din jur.Nu ar trebui sa ne adaptam si sa traim din vorbele lor.
Fii ceea ce-ti place...ce-ti doresti...
Maturizeaza-te si treci peste toate obstacolele.
Loviturile primite,te vor face mai puternic.

Ce nu-mi place...

Nu suport sa tipe cineva la mine. Ma enervez extrem de tare.
Nu suport sa fiu data la o parte si sa fiu inlocuita.
Nu suport sa fiu mintita in legatura cu ceva grav sau cand e vorba de sentimente.
Nu suport neincrederea.
Nu suport haosul...galagia.
Nu suport certurile. Nici la randul meu sa ma cert.
Nu suport distanta.
Nu suport oamenii falsi...cu doua fete.
Nu suport sa astept.
Nu-i suport pe cei care nu se tin de promisiuni.
Nu-i suport pe cei care ii judeca pe ceilalti.
Nu suport ca intamplarile din viata noastra sunt asezate de destin.

Intrebari...

De ce simti numai fiori cand persoana pe care o iubesti spune recele "nu"?
De ce o persoana simte nevoia sa se minta singura...dar e constienta de realitate?
De ce asteptam mereu ceva?
De ce suntem mereu dezamagiti de cineva?
De ce visele mele mereu sunt innegrite?
De ce nu e macar o pata de culoare?
De ce vreau ceva si nu stiu cum sa ajung acolo?
De ce in vis cand mai ai putin si ajungi unde vrei,te trezesti?
De ce gresim cand ne indragostim de cine nu trebuie?
De ce chiar si dupa ce aceea persoana nu iti mai da nici o speranta, tu inca tii la ea?
De ce cerul e albastru si nu mov?
De ce cand o persoana te respinge tot la ea te duci de cate ori te primeste sau ai ocazia?
De ce luna fuge dupa soare?
De ce trebuie sa simti ca se gandeste cineva la tine?
De ce cei care vor sa primeasca iubire nu sunt vazuti niciodata?
De ce exista lacrimi?
De ce cand te uiti in ochii unei persoane iti dai seama de starea ei chiar daca incearca sa exprime altceva?
De ce exista dragoste?
De ce te simti mai bine cand saruti?
De ce inchizi ochii cand saruti?
De ce vrei sa te simti cea mai iubita persoana de pe lume?
De ce cand spui TE IUBESC nu simti cu adevarat ce inseamna?
De ce dai sperante unei persoane de frica sa nu o dezamagesti prea devreme?
De ce iti doresti prea multe de la cineva care nu poate darui?
De ce te indragostesti dupa un sarut?
De ce iti dai seama prea tarziu de anumite chestii?
De ce stai cu o persoana care nu conteaza pentru tine...dar tu pentru ea esti totul?
De ce exista frica...cand poate predomina indiferenta?
De ce exista deprimarile?
De ce te indragostesti cand stii ca persoana poate saruta pe altcineva?
De ce exista persoane care i-au in batjocora cuvantul IUBIRE?
De ce cand iti este greu ai nevoie de oricine?
De ce te iubesc stiind ca nu e bine ceea ce fac?
De ce nu ascultam cuvintele celor din jur?
De ce supa o zi de vorba cu cineva ai impresia ca il cunosti de o viata?
De ce cand te indragostesti de o persoana nu-i zici niciodata?
De ce adormi gandindu-te la cineva, iar cand te trezesti tot acolo e mintea?
De ce acum si nu mai tarziu?
De ce atunci cand plangi vrei pe cineva langa tine?
De ce simti nevoia sa fii luat in brate, sa simti ca nu mai este nimeni in jurul tau?
De ce vrei sa simti caldura sufletului chiar si bataile inimii?
De ce vrem sa obtinem ceva daca vom pierde totul?

......De ce nimeni nu poate raspunde la aceste intrebari??.....

Familia...

Poate unii nu recunosc, dar familia este cel mai frumos dar pe care il putem primi.
 Cand te gandesti la familie, stii ca ai pe cineva alaturi de tine, gata sa te ajute.
 Nu o poti cumpara...o primesti usor dar trebuie sa stii sa o pretuiesti.
 Daca intrebi inteleptii ce este familia iti vor spune ca e ceva divin...eu cred ca e ceva unic.
 Familia nu o poti inlocui cu nimic. Nici macar toti prietenii din lume nu se compara cu caldura din suflet cand stii ca ai o familie.
 Nu-ti dai seama cat de importanta e decat atunci cand o pierzi...observi sa lipseste ceva...la inceput nu stii exact ce.
 Poate parintii sunt uneori mai severi...dar trebuie sa ne gandim ca ne vor binele si ca la un moment dat si noi vom fi in locul lor.
 Acum nu-i intelegem...
 Oricum ar fi ei, trebuie sa-i apreciem; de asemenea si eforturile pe care le fac pentru binele nostru.
 Dupa parerea mea, familia este pe primul loc in viata oricarei persoane.

Tot raul spre bine...

...Trist, doare, e departe de ceea ce-ti doreai tu; ai face orice sa schimbi asta, sa intorci situatia in favoarea ta.
 Ai muta muntii, ai merge pana la capatul pamantului doar ca sufletul tau sa fie linistit si bucuros.
 Dar nu se intampla intotdeauna asa cum ne dorim. Lacrimi, tristete, frustrare, regrete, durere, suferinta planeaza peste tot, fara sa mai lase vreo urma de stralucire.

 Totul e gri, fara contur, culoare sau lumina...Nimic nu mai e potrivit, nimic nu mai are gust...
 Se scurg zile, saptamani, nimic nu se schimba...durerea e tot acolo, simti corpul amortit timpul pare ca sta in loc, soarele nu-si mai arata chipul...
 Perdeaua de tristete se risipeste. Nu mai doare atat de tare...sufletul obosit de atata durere se zbate sa renasca...
 Dorinta il face puternic si-l ajuta sa revina la ce era nu demult.
 Trec alte luni si viata se vede altfel. Nimic nu e intamplator; si oricat de dureros ar parea momentul, viata ne arata ca a fost doar spre bine.

Altruism...

Exista altruism pe lumea asta? Sau este doar un cuvant ce descrie un ideal? S-a gandit cineva vreodata la asta? Daca folosim cuvantul fara ca macar sa ne dam seama ca nu are o baza? Da, este opusul egoismului...si ce-i cu asta?
 Toata lumea spune ca face lucruri altruiste, poate nu des, dar cu siguranta ca le face.
 Ganditi-va mai bine. Sunteti siguri de asta? Dati-mi un exemplu.
 Deja nu mai stiti ce sa spuneti...eu da.
 Poti sa-mi spui ca donezi bani, ca vizitezi orfelinate si ca-ti dedici week-endurile batranilor de la azil...Nimic nu conteaza; nu se i-a in considerare.
 Toate actele de caritate au un efect asupra ta: iti ridica respectul de sine...iti ofera incredere. Deci, din nou, este vorba despre tine.
 Tot ce faci in viata are legatura numai cu tine. TIE sa-ti fie bine, TU sa fii fericit, TU sa dormi bine noaptea, la TINE sa se gandeasca lumea...sa se invarta totul in jurul tau.
 Nu exista altruism, este doar o notiune utopica.

Ipocrizia...

Ce castiga oamenii ipocriti? Pentru cat timp?
 Nu se gandesc ca atitudinea pe care o afiseaza ii va trada in timp? Cum e sa traiesti in minciuna, creand o imagine complet falsa?
 M-am intrebat mereu...
 In ultima vreme am tot intalnit astfel de oameni. Ipocrizia striga in gura mare, dar ei sunt prea concentrati la strategia lor ca sa mai vada micile scapari care-i tradeaza.
 Trebuie sa fie al naibii de obositor sa te gandesti sa fii mereu altcineva.
 Oricare ar fi rezultatul, pretul mi se pare mult prea mare...pacat ca ipocritii nu au cum sa vada asta.
 Uneori e prea obositor sa porti o masca...
 Imi spunea cineva, candva ca: "mincinosii au o memorie foarte buna, ca sa nu se incurce in propriile minciuni".
 Ei incearca sa fie ceva ce nu-i reprezinta si sa-i placa oamenii pentru masca pe care o afiseaza; pacat...fiindca in intimitate aceste masti cad.
 Cel mai bine este sa-i ignori...poate asa isi vor da seama unde gresesc.

Ironie...

"Ironia te face temut, dar nu popular."
 Am sesizat ca ironia este diferita de batjocora, e mai serioasa, mai inteligenta, mai rafinata.
Poate fi amara si chiar poate fi indreptata spre sine. Nu construieste nimic dar distruge totul; este o masca a inteligentei cu ajutorul careia putem lovi pe neasteptate.
 Totusi reprezinta si anumite moduri de a privi lumea.
 Ironic esti si atunci cand te prefaci indiferent fata de toate lucrurile din jur si totusi le dai atentie zi de zi, sau sa intelegi ca nimic din ceea ce te inconjoara nu conteaza si totusi sa alegi sa traiesti ca si cum ar conta.
 Nu e ilegat sa fii ironic...dar asta nu-ti da dreptul sa ranesti persoane cu vorbele. Nu esti nimeni sa ranesti pe cineva.
 Despre lucrurile importante nu se scrie si nici nu se vorbeste cu ironie.

Nefericire...

"Daca stim sa primim cu sufletul deschis bucuriile, daca asteptam mereu insetati fericirea, trebuie sa stim a primi si loviturile si nenorocirile, trebuie sa ne asteptam si la nefericire."
 "Nefericire"...este un cuvant obscur dar cunoscut de oricine. Pot spune din propria experienta ca e un sentiment intalnit la orice varsta. Oricat de frageda ar fi.
 Chiar daca esti un suflet inocent si lipsit de aparare, esti inconjurat de oameni naivi si egoisti care prefera sa-ti faca rau, pentru binele lor. Unii poate sunt impinsi de nevoi spre o prapastie a desconsiderarii aproapelui.
 Acum stau si privesc in trecut si retraiesc fiecare nod din gat pe care l-am inghitit cu seninatate.
 Nefericirea alcatuieste un portret sinistru al copilariei mele si al amintirilor.
 Nici o persoana nu este salvata de acest sentiment; daca as putea as scapa persoanele dragi de nefericire si as pastra-o pentru mine. Dar sunt constienta ca nu pot.
 Nefericirea face parte din mine...imi tulbura sufletul si-mi amesteca sentimentele, cum ar fi :fericire, tristete chiar si ura.
 Nu mai inteleg ce simt, ce gandesc dar in curand voi afla.
 Voi face ceea ce multora le este frica: imi voi cladi un chip mai fericit prin fapte marunte si delicate.

Creatii...sentimente...ganduri

In concertul vietii, partitura ei inseamna simpla tacere, murmurul dulce in lumina lunii sau catecul visator in amurg.
 Cand e soare afara umplu tot din jur cu rasete,cu tot ce-i bun si seara simt nevoia sa scriu despre asta. Despre cum m-am simtit facand lucruri bune.
 Cand ploua simt nevoia sa plang pana adorm sau pana raman fara lacrimi. Sunt nostalgica, melancolica, sensibila...si as vrea sa-mi fie cineva alaturi sa ma stranga in brate si sa-mi stearga lacrimile.
 Dar asta nu se intampla...nimeni nu intelege cum ma simt...si atunci scriu despre asta.
 Daca impart cu voi ceea ce scriu poate veti observa ca aveti aceeasi stare uneori.
 Simt nevoia sa plec departe...sa alerg...sa nu ma vada nimeni.
 Majoritatea cred ca sunt puternica. In ochii lor nimic nu ma doboara...asta pentru ca nu le-am aratat cum ma simt de fapt.
 Poate veti remarca voi....

Viata la scoala...

Am crescut... mama probabil a vazut o artista in mine si m-a inscris la Liceul de Arta. Am luat probele... dar am avut de invatat 2 melodii; totusi aveam 7 ani.
Mergeam la aceeasi scoala cu fratele meu mai mare; bine, el era la liceu.
Eu terminam orele de curs mai devreme si il asteptam inca 2 ore sa mergem impreuna acasa.
Cand intram la el in clasa, toate colegele lui erau in jurul meu... va dati seama ca numai la ora nu erau ele atente.. erau ocupate cu parul meu si-mi faceau tot felu de codite.
Ajungeam acasa... si fratele meu ma "tortura" cu cea vioara ,sa studiez. O detestam. Visam sa fiu pianista.
Nu am stat decat 2 ani la Liceul de Arta apoi i-am spus mamei ca vreau la o scoala normala. Fara profesor de teorie, fara profesor de vioara.
M-a inscris la scoala NR. 41. Ciudat acolo invatase si fratele meu in gimnaziu.
Imi placea la noua scoala... era si aproape de casa, colegii erau OK nu am avut probleme cu ei.
Trec 2 ani si vin la scoala 2 antrenori de handbal. Selectau fete pentru echipa.
A doua zi m-am dus, la fel si zilele urmatoare. Imi placea. Asa ca m-am decis sa ma transfer la Liceul Sportiv.
Nu puteam sa practic handbal in clasa a V-a.
M-am inscris la baschet... in primul semestru aveam 2 antrenamente unul dupa altul... unu la baschet si dupa la handbal... dar nu am mai rezistat... era obositor. Asa ca am ramas la baschet... si asa am ajuns sa invat la Liceul cu Program Sportiv. Unde invat si in momentul de fata.

Despre mine...

Buna ziua dragi cititori.

Va multumesc in primul rand pentru ca va obositi sa-mi cititi articolele.
Multi dintre voi, chiar si prieteni nu ma cunoasteti indeajuns.
Ce stiti despre mine:
"-Ma numesc Danila Mihaela, dar majoritatea imi spun Myk sau Minnye. M-am nascut in Romania, mai exact, in orasul Galati."
Pai eu invat la Liceul cu Program Sportiv, la profil sportiv, practicand baschetul.
Daca intrebi pe cineva de LPS, iti va spune ca la acest liceu nu se invata ca doar se practica sport. Ei bine se inseala toata lumea. E un liceu ca oricare altul, doar ca pe langa orele de curs noi mai avem si antrenamente plus deplasarile in competitii.
Oricum, liceul este OK si la fel sunt si "sportivii" din el.
Pasiunile mele...
In primul rand sportul. Imi ocupa mult timp si de aceea in cursul unui an petrec foarte putin timp cu prietenii. Numai in vacanta ce mai am timp pentru mine si ei.
O a doua pasiune e muzica. Ma pot lauda putin, si sa spun ca am invatat 2 ani la Liceul de Arta Dimitrie Cuclin. Am studiat vioara chiar daca aveam o atractie fata de pian.
Dar spre surprinderea multora momentan ma pasioneaza muzica house, si chiar visez sa fiu DJ.
Nu multi stiu, probabil numai profa de romana care e de nota 100; imi place mult sa scriu, sa ma exprim liber pornind de la un simplu cuvant, o simpla idee.
Asta a fost doar pentru inceput. Va v-oi spune mai multe despre mine, dar toate la timpul lor.
Citind randurile de mai sus, vei crede ca ma cunosti. Ei bine numai la suprafata. Sentimentele si gandurile raman nedescoperite.