Iubirea...

Iubirea e fragila si nu stim intotdeauna sa avem grija de ea.

 Doar trecem prin misterele ei, sperand la ce e mai bine, si sperand ca acest lucru fragil va supravietui impotriva oricarui obstacol.

 Dupa parerea mea, iubirea este singurul cuvant pentru care definitiile nu-si au rostul.

 In comparatie cu mine, ceilalti cred ca iubirea ar trebui sa fie o stiinta dupa care sa ne putem ghida in viata.

 E vis...sau realitate?

 Este asemeni unui labirint imens; in el e pierduta jumatatea ta.

 Iubirea vine cand vrea si nu anunta cand pleaca.

 Este acel sentiment ce ne incearca pe toti cel putin o data in viata.

 Am ajuns la concluzia ca iubirea nu poate fi explicata si doar demonstrata.

 E ca vantul, spunea cineva, nu o vezi, dar o simti.

 Sa iubesti nu e nimic...

 Sa fii iubit e ceva...

 Sa iubesti si sa fii iubit e totul...

Fericirea...

"O zi de fericire, un an de lacrimi cere."

 Asta spun eu, si probabil au spus la randul lor si inteleptii.

 Si am dreptate...sau poate nu...

 Ani de-a randu, fericirea a fost o bataie de cap pentru multe persoane.

 A fi fericit inseamna dupa unii, a iubi.Si da, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia dupa aceea.

 Dar nu trebuie ignorat faptul ca ai nevoie de ceilalti pentru a fi fericit.

 Si pana la urma unde putem gasi fericirea?         Noi presupunem ca aceasta cautare are sens si nu este "vanata de vant".

 Omul fericit este acela care traieste in armonie cu lucrurile sau isi accepta in intregime destinul.

 Fericirea este una din marile intrebari ale sufletului si va mai ramane inca unul din misterele existentei acestuia.

Say Goodbye...

Stiai ca dragostea loveste?

 Fosta iubire e cea care te urmareste ca un dusman, vrea sa-ti inece inima in lacrimi iar rana sa-ti ramana nevindecata.

 Durerea e asemeni unei fiare care te pandeste pana cand o sa-ti moara si ultima speranta.

 Nu se mai linisteste...cand esti slabit si nu ai putere sa lupti, te ataca si cazi la pamant in timp ce astepti sa treaca timpul.

 De cate ori o sa-ti fie greu?

 De cate ori trebuie sa te ridici ca sa ajungi la fericitul si asteptatul final?

 Azi esti cea mai fericita persoana de pe pamant,maine suferi in tacere si simti ca nu mai existi, ca toti ce-au fost cu tine te-au lasat.

 Ai de infruntat singur o intreaga lume.

 Cauti un loc unde sa fugi, sa evadezi. Nimeni sa nu te vada si sa gasesti ceea ce cauti de atata timp...

 Intr-o simpla privire, intr-un simplu sarut...

[Distanta...]

          La inceput crezi ca ii poti rezista.
 Te loveste o iluzie, aratandu-si o infatisare asemeni unei sperante.
 Cunoscutii observa ca radiezi de fericire. Simti ca pentru prima oara esti fericit.
 Totul din jur parca pluteste in prezenta ta.
 Dar cat crezi ca va rezista toate astea?
 Dupa parerea mea, doi ani. Nu mai putin pentru ca e iubire adevarata. Nu mai mult pentru ca razboiul il castiga distanta. Are alaturi dorul.
 Deja fericirea de la inceput se transforma in suferinta curata.
 Visul frumos in care traiai se preschimba intr-un cosmar din care nu te mai poti trezi.
 Pentru tine personal, nu conta distanta; fericirea era totul...
 Dar conteaza si de cei de langa tine.
 Asta datorita faptului ca nu esti egoist.
 Trece un timp si rana nu poate fi vindecata. Te intrebi de ce...credeai ca daca durerea e mai mare decat iubirea pe care i-o purtai, vei trece peste trecut. Sau mai exact...peste EA.
 Nu reusesti...ce mai poti face?
 Cauti fericirea in bratele altei fete. Iar nu reusesti.
 Ramane EA in mintea si sufletul tau.
 Totusi mai incerci sa vorbesti cu ea, poate mai exista o speranta.
 Pentru ea nimic din trecut nu mai conteaza.
 Te simti sfasiat pentru a doua oara.
 Nu are logica...credeai ca e iubire ceea ce simte pentru tine.
 Poate a fost...si poate va fi...

Privirea...

          Se zice ca privirea nu te minte.
 Poti spune un lucru, iar ochii tai sa dezminta ceea ce ai zis.
 Stiu...nu o faci intentionat.
 De multe ori am vazut asta...asa nu am crezut vorbele, numai gandurile.
 Cand constat ca privirile rup tacerea, realizez ca vorbele ar fi in plus.
 Nu dau doi bani pe cuvinte...incerc sa ma ascund de ele...dar totul e in zadar. Ma urmaresc pas cu pas.
 Nu prea pot schimba asta...presupun ca ar trebui sa le accept, dar sa constientizez ca realitatea e alta.
 Privirea...te poate face sa zambesti, sa iubesti, chiar sa fii fericit.
 Dar pe de o parte, o privire te intristeaza, te dezamageste si intr-un final sa versi lacrimi.
 Pana la urma ce e de facut? Sa asculti privirile sau vorbele.
 Vei afla raspunsul cand vei citi in ochii mei. Fie ca vrei fie ca nu, imi vei vedea privirea.
 Se reflecta in aceste randuri.

Nu ma cunosti!

Stii lucruri despre mine. Ceva obijnuit, ce stie toata lumea.

 Poti spune ca ma cunosti de multi ani, dar de fapt nu stii nimic despre personalitatea mea.

 Mereu am zis si cred in ceea ce spun...aparentele inseala.

 Tu daca ma stii de doi ani de zile, pot spune ca ma cunosti mai putin ca o persoana ce sta doua ore sa vorbeasca cu mine.

 Dupa parerea mea, conteaza mai mult sa stii cum gandeste o persoana, ce simte, decat sa stii detalii inutile despre aceasta.

 Insa, dupa ce o cunosti, incepi sa-ti doresti sa o schimbi.

 Probabil de asta nu vreau sa vada lumea cum sunt de fapt.

 "Nu ma cunosti"...crezi ca poti schimba asta?

 Cateodata stau si ma intreb...sunt zeci de persoane care ma stiu...poate chiar sute.

 Dar cati stiu ce-mi doresc, ce-mi place sau mai ales ce nu-mi place.

 Am constatat ca nimeni.

 Poate dupa ce vei citi asta, vei sta si te vei gandi la ce-mi place si ce nu.

 Daca ma intrebi pe mine, e cam tarziu.

 Spui ca ma cunosti nu, bun; atunci inseamna ca trebuie sa stii.