Ai cunoscut vreodata iubirea adevarata?

Stii cum arata?

Stii din ce este facuta?

Singuratate

         Toamna a pus amprenta pe inima si sufletul tau. Totul este indepartat.

Cu ce iti mai poti hrani ranile puternic adancite?

Inima incetineste...timpul e oprit!

Ce-ti mai ramane?

Ce mai poti face sa repornesti trecutul, pentru a putea traii prezentul?

Viitorul e departe...departe!

Ceata e din ce in ce mai apasatoare.

Intuneric...durere...durere!

Decizii gresite...

Ai patit probabil de N ori sa faci sau sa spui anumite lucruri pe care mai tarziu sa le regreti!

Poti schimba ceva?

Poti sa-ti umplii golurile dinauntrul sufletului tau?

Fiinta ta va putea vreodata sa se ierte pe sine?

Paradisul e prabusit si teama construita in locul acestuia este infinita.

De ce frica? De ce lacrimi?

Ploaie...ploaie!

Totul e alb-negru...fara conturul curcubeului mult dorit.

Ploaie...ploaie!

Trece...

          Vara.... 2 iulie 2012... e inceput de zi.

Inceputul zilei mele.


Azi implinesc 18 ani.

E luna plina... linistea este asternuta in jurul meu. Melancolia este ispita in ziua asta; inceputul asta de zi.

Muzica in surdina copleseste picatura de entuziasm ce se zbatea inauntrul meu.

E o zi diferita.... confuzia se lupta cu bucuria de a creste.

O noua zi ce aduce un nou inceput... o zi scrisa cu sufletul, sentimentele fiind pentu prima data impartasite cu tine in mod "direct".

Vise...

          " Visez ca n-am visat niciodata. Privesc timpul ca pe o mostenire nedorita. "

          ...Vise...
Daca nu se implinesc, mai poti spune ca le ai?
Ma tot intreb... ele trebuiesc atinse.
Inteleptii spun ca le vom realiza la timpul lor. Daca acesta a trecut neobservat? Ce mai e de facut? Doar sa renunti la ele.
Nu poti intoarce timpul! Nu-l poti schimba!
     Deci, de ce am mai avea nevoie de vise?
Poate pentru ca ne refugiem in ele cand suntem singuri.
Ori, mai avem o speranta cat de mica... si dorim sa se gandeasca cineva si la noi.
Nu mai vrem sa ne fie calcate iluziile.
Macar prin acestea sa traim daca timpul nu ne asteapta.
Dupa el schimba tot...

Aceeasi persoana, alt destin

                 Dupa parerea mea, orice suflet depinde de ceea ce-i pregateste destinul.
Nu te poti intelege cu acesta!
Intentionat parca, atunci cand ai nevoie de ajutor te loveste si mai tare.
Dar daca stai bine si te gandesti, intr-un fel sau altul te ajuta sa-ti deschizi ochii, sa iti vezi adevaratii prieteni.
      Desi uneori simti ca esti sclavul acestuia, ii esti superior.
Iti poti organiza singur viata, gandurile, sentimentele, intamplarile.
Dar cand o vei face?
Cand vei invinge destinul, daca nici nu incerci sa lupti cu el...?

F-R-I-E-N-D

               Prietenia este incercarea prin care se masoara un om.
Ce-i un prieten? Un singur suflet, in doua corpuri.
    Dintr-o mare de prieteni...tu ai fost singura adevarata. Mi-ai fost alaturi la bine si in special la greu. Mi-ai fost alaturi cand am zambit...cand am plans.
    Am realizat ca esti o prietena adevarata si niciodata nu ai uitat sa fii alaturi de mine...Cand am simtit ca ma innec in lacrimi tu ai fost singura care mereu, mereu m-a salvat. Alaturi de tine am trecut peste momente grele.
    Noi suntem o prietenie stransa si un suflet imens.
Diverse sentimente, le-am impartasit zi sau noapte si ne-am intins una alteia mana.
Nu e intamplator, e o prietenie ce promite respect, ajutor, prin fapte, nu prin cuvinte.
Prietenia noastra e o siguranta, un refugiu pentru vesnicie.
Nu suntem in povesti deci nu e doar armonie insa, chiar daca ne certam, ne impacam in timp ce clipesti.

Usor, usor dispare

                   Totul incepe cu o zi insorita...
 E primavara, multe forme, multe culori, multe sunete.
     Vrei sa obtii un zambet, sufland spre o papadie!
 Daca opresti timpul observi zambetul pe care ti-ai propus sa-l sorbi cu fiecare privire, vezi contrastul culorilor si puful plutind in jur. Intr-un cuvant: MINUNAT!
      Insa, daca privesti dincolo de imaginea halucinanta vei vedea ca o dorinta uitata s-a risipit, zburand odata cu puful.

Memories...

               Sa arati fidelitate fata de lucrurile insemnate care ti se intampla, sa inregistrezi zile, date, evenimente, nume, locuri.
 Sa nu te bazezi numai pe memoria ta care paleste, la fel ca o fotografie, unde vezi cum memoria se sterge chiar sub ochii tai, de parca timpul insusi s-ar retrage.
      Ce altceva este memoria daca nu un muzeu al lucrurilor condamnate la uitare.

Nu exista infinit

           E vorba de caracterul imediat al vietii, cand te avanti cu toate panzele sus, cuprins de o febra a miscarii. Pana cand totul se termina si trece si moare si atunci iti spui, de parca te-ai fi trezit dintr-un vis: " Da, am fost fericit atunci. Acum c-a trecut, imi dau seama c-am fost fericit " ...
 Acesta sa fie oare avantajul mortii?

Deci, nu exista rai?

Apusul soarelui dogoreste ca niste taciuni rosii.

 Cineva mi-a spus: "Daca as putea sta sa privesc asta la nesfarsit, atunci as avea fericirea vesnica.

iti imaginezi ca asa trebuie sa arate raiul?"

 Probabil depinde cat de static doresti sa fiu raiul tau.

 Presupun ca ai urmarit cum a evoluat de la un simplu apus la un foc glorios, deci in ce moment l-ai fi oprit ca sa-ti produca momentul de fericire eterna? cred ca eu m-as intreba mereu daca nu cumva momentul urmator ar fi mai frumos decat cel pe care l-am retinut, iar asta mi-ar transforma experienta intr-un iad de frustrare.

 "Deci, nu exista rai?"

 Pentru mine, nu. Fericirea este fericire doar atunci cand dai peste ea pe neasteptate. Daca ar dura o vesnicie, ar deveni insuportabila.

Vocea ratiunii...

Timpul nu are relevanta. O ora petrecuta citind o carte trece intr-un minut. Un minut de agonie tine o ora.

 Doar teama este eterna, pentru ca teama se hraneste singura.

 A cui teama? A ta? A lor? A noastra? A mea? A lui? A ei? A TUTUROR!

 Chiar si intunericul era de temut.

 Confuzie... confuzie... confuzie.

 Uita... uita... uita...

 Un moment de claritate.

Liceul !...

Prezent...liceu...

 In curand fiecare dintre noi se va bucura de faptul ca au ajuns la "finish". Insa, cu toate ca savuram triumful, trebuie sa ne indreptam spre un "start", si sa parcurgem un "maraton" mai greu.

 Un inceput...totul e schimbat.

 Oare cum este sa nu mai vezi zilnic aceleasi chipuri?

 Ce baiat va mai urca in tramvai si imi va zambi?

 Cui ii voi mai spune "neata"?

 Ce coleg/a de banca voi mai avea?

 Cu ce colegi voi mai chiuli?

 Lucruri marunte pe care nu le observa nimeni. Insa le vor lipsi !

 Oare ce viitor vor avea cei pe care ii vad mereu? Cat se vor schimba?

 Peste 10 ani oare ne vom regasi? Vom rade?

 Sper...

 Trecut...27 de banci "invadate" de 27 de trupuri; rad,  plang, se cearta..27 este un grup.

 Prezent...vad numai 27 de banci.

 Parasite, insa ii vad pe fiecare in ele.

 Vad peretii si panourile cu harti intoarse pe dos de aceste banci. O vad pe diriga certandu-le.

 Le vad unite in mii si mii de grupuri.

 Viitor...aceleasi banci. Mai parasite...

 Insufletite de un 27 oarecare...

 Opreste timpul!

 Schimba ceva indiferent de consecinte!

16.11.2011

 Stau intr-o clasa...Intr-un liceu... alaturandu-ma melancoliei care se asterne pe 4 pereti incarcati cu 27 de banci.

 Ieri...erau "invadate" de alti 27.

 Si iar revin la acest numar...

 Azi...parasite de dansii.

 Zilnic ne adunam in locul acesta la fel si plecam.

 Insa nu vreau sa ma gandesc la clipa in care voi pleca...si nu voi mai vezi.

 Cand plec...sa tin capul sus, sau sa-l intorc?

 Ce o sa simt atunci, daca acum e tristete??

ZILNIC intr-o cladire...intr-o clasa...

 Alaturi de 4 pereti infasurati in planse si panouri asezate haotic, strapunsi de 21 de cuie.

 27 de banci maronii aruncate fiecare intr-un "patrat".

 Acestea fiind asezate pe un parchet vechi, prafuit... care se plange de durerea ce-l apasa.

 Geamurile...nu cres ca este necesar sa le mai descriu...

 Revin...

 ZILNIC...si in nici o clipa nu am observat detaliile.

NIMIC DIN CE AM SCRIS MAI SUS NU SE POTRIVESTE PERFECT CU CEEA CE INSEAMNA PENTRU MINE VIATA DE LICEU...