In concertul vietii, partitura ei inseamna simpla tacere, murmurul dulce in lumina lunii sau catecul visator in amurg.
Cand e soare afara umplu tot din jur cu rasete,cu tot ce-i bun si seara simt nevoia sa scriu despre asta. Despre cum m-am simtit facand lucruri bune.
Cand ploua simt nevoia sa plang pana adorm sau pana raman fara lacrimi. Sunt nostalgica, melancolica, sensibila...si as vrea sa-mi fie cineva alaturi sa ma stranga in brate si sa-mi stearga lacrimile.
Dar asta nu se intampla...nimeni nu intelege cum ma simt...si atunci scriu despre asta.
Daca impart cu voi ceea ce scriu poate veti observa ca aveti aceeasi stare uneori.
Simt nevoia sa plec departe...sa alerg...sa nu ma vada nimeni.
Majoritatea cred ca sunt puternica. In ochii lor nimic nu ma doboara...asta pentru ca nu le-am aratat cum ma simt de fapt.
Poate veti remarca voi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu