Cand eram mici, ploaia ne speria.
In imaginatia noastra, fulgerul era personajul cel rau iar tunetul, scavul acestuia.
Ca in orice poveste, sunt si eroi...parintii care ne luau in brate si ne pupau pe frunte pentru a ne linisti.
Acum, oameni "maturizati", vedem ploaia ca pe un nimic.
Nu ne afecteaza...nu vedem partile rele ale acesteia.
Acum nu mai simtim nevoia sa fim luati in brate...sa ne simtim protejati.
Ploaia nu mai poate apropia pe nimeni.
Ar trebui sa gandim iar ca un copil si poate va fi o lume mai buna.
Dar nu cred ca o simpla ploaie e de folos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu